ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii

14:28 | 24.12.2021 Categorie: Comunicate

Statul oferă noi șanse pentru tineri de a dezvolta afaceri acasă

Chişinău, 24 dec. /MOLDPRES/. 94 de companii conduse de tineri vor primi granturi de până la 180 mii lei din partea statului pentru inițierea propriilor afaceri acasă. Astăzi, 24 decembrie, comitetul de coordonare al Programului „START pentru TINERI: o afacere durabilă la tine acasă” a aprobat spre finanțare proiectele investiționale depuse de tinerii antreprenori în cadrul celui de-al patrulea apel de proiecte al programului. La competiție s-au înscris 182 de companii din toate regiunile țării,  care au trecut printr-un proces riguros de selectare. Din numărul companiilor aprobate spre finanțare, pentru 7 proiecte investiționale contribuția proprie în valoare de 20% va fi acoperită de Organizația Internațională a Muncii, în cadrul Parteneriatului Local de Ocupare din raioanele Cantemir și Căușeni.

Valoarea totală a granturilor aprobate va constitui 15,93 mil. lei, care va contribui la atragerea a 25,70 mil. lei investiții în economie. Implementarea proiectelor investiționale ale tinerilor va contribui la crearea a circa 275 locuri de muncă, dintre care 131 pentru femei.

Din numărul de 94 de proiecte investiționale acceptate pentru finanțare, 45 de afaceri sunt create/administrate de către femei. Circa 67% din afacerile create de tineri vor fi desfășurate în zonele rurale. Cele mai active localități fiind mun. Chișinău, UTA Găgăuzia, Căușeni, Ungheni, Cahul, Ștefan Vodă și Orhei. 

Domeniile de activitate a companiilor selectate vizează prestarea serviciilor (48%), o treime din afaceri (34%) vor  activa în domeniul industriei prelucrătoare, iar alte 13% din afaceri își vor desfășura activitatea în agricultură și zootehnie. 

În urma examinării proiectelor de business a tinerilor participanți la program este de remarcat ingeniozitatea și inovativitatea ideilor de afaceri depuse, precum: centru de producere a protezelor pentru membrele superioare și inferioare ale corpului; producerea de saltele ortopedice; producerea produselor lactate vegetale din nuci și semințe; producerea plăcilor termoizolante din stuf; fabricarea uleiurilor esențiale, ceaiuri aromatice și suplimentelor alimentare din plante medicinale; fabricarea articolelor din beton, granule de granit și marmură (pavaj); producerea cosmeticii decorative ecologice; etc. 

Amintim faptul că Programul național “START PENTRU TINERI: o afacere durabilă la tine acasă” a fost lansat în luna februarie 2019 și are ca scop dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul tinerilor și încurajarea inițierii afacerii, în special în zonele rurale, prin facilitarea accesului la resurse financiare, instruire, consultanță și mentorat în gestiunea și extinderea afacerii.

Pe parcursul implementării Programului, 1459 de tineri au fost instruiți în domeniul antreprenorial și ghidați în elaborarea proiectelor investiționale, iar 300 proiecte investiționale au fost aprobate pentru finanțare, dintre care 246 proiecte investiționale sub formă de grant și 54 proiecte investiționale sub formă de Business Voucher. Totodată, au fost realizate 31 de Hackathoane în toate regiunile țării, pentru a stimula creativitatea tinerilor din toată țara privind generarea ideilor și identificarea celor mai viabile și inovatoare potențiale idei de afaceri.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!