Comunicat de presă al Poliției de Frontieră
08:22 | 27.12.2021 Categorie: Comunicate
Situația la frontieră, bilanțul săptămânii
Chişinău, 27 dec. /MOLDPRES/. În perioada 20-26 decembrie 2021, la ”frontiera verde" și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 361 de evenimente cu documentarea a 384 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
- 98 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
- 26 de cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
- 237 de contravenții privind încălcarea regimului de sănătate, circulației rutieră, de transporturi;
Au fost declanșate 330 de consemne, dintre care 11 consemne pe Interpol și 319 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.
În decursul săptămânii precedente 112 cetăţeni străini, dar și 151 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.
În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 216 410 traversări, dintre care un număr mai mare s-a înregistrat pe sensul de intrare în țară – 132 469 treceri. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 57 550 traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 61% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost:
PTF Leușeni – 55 251 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 49 321 traversări persoane;
PTF Sculeni – 23 560 traversări persoane;
PTF Costești – 13 280 traversări persoane;
PTF Cahul – 12 039 traversări persoane.
În ziua de Crăciun, sărbătorit pe stil nou, la trecerea frontierei de stat au fost înregistrate 32 616 treceri de persoane, unde un număr 22 217 treceri - la intrarea în Republica Moldova.
Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), pe parcursul săptămânii trecute au înregistrat 2 707 apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.
La trecerea frontierei de stat, pe sensul de intrare în Moldova, au fost completate 13 942 de fișe epidemiologice individuale. La controlul trecerii frontierei nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, rinoree, tuse seacă).
Poliția de Frontieră îndemnă participanții la traficul transfrontalier să manifeste o atitudine preventivă în raport cu virusul de tip COVID-19!
Să aveți grijă de sănătatea Dumneavoastră și a celor din jur!
#fiți_responsabili #călătorițiÎnSiguranță #Covid19_nu_a_dispărut!