ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

S-a încheiat prima campanie de vaccinare organizată cu suportul agenților HORECA

13:10 | 27.12.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 27 dec. /MOLDPRES/. Peste 1 200 de persoane s-au vaccinat în cadrul campaniei de imunizare „Vaccinează-te pe Nou, ca să sărbătorim pe Vechi!” desfășurată de municipalitatea Chișinău în parteneriat cu Asociația MĂR, transmite MOLDPRES.

Șeful interimar al Direcției generale asistență socială și sănătate, Boris Gâlcă, a anunțat, în ședința on-line de astăzi a serviciilor primăriei, că a luat sfârșit prima campanie de vaccinare organizată cu suportul agenților HORECA, „Vaccinează-te pe Nou, ca să sărbătorim pe Vechi!”. 

Campania de imunizare s-a desfășurat din luna noiembrie şi până în prezent, în toate sectoarele capitalei, iar persoanele vaccinate au beneficiat de bonuri pentru consum în localuri, oferite de partenerii HORECA. Iniţiativa de imunizare a aparținut primăriei, în parteneriat cu Asociaţia MĂR, evenimentul s-a desfăşurat în fiecare weekend, timp de şase săptămâni. 

În cadrul campaniei de vaccinare s-au imunizat 1 263 de persoane iar în ultimele zile ale acesteia au fost vaccinați 210 locuitori ai municipiului Chișinău.

img21009948

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!