92 de start-upuri conduse de femei vor primi finanțare nerambursabilă din partea statului
15:29 | 30.12.2021 Categorie: Economie
Chişinău, 30 dec. /MOLDPRES/. Un număr 92 de start-upuri conduse de femei vor primi finanțare nerambursabilă din partea statului pentru inițierea și dezvoltarea unei afaceri, comunică MOLDPRES.
Alocarea granturilor în valoare de până la 165 mii lei per afacere a fost aprobată astăzi, de către Comitetul de Supraveghere al Programului „Femei în Afaceri", gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).
Conform sursei citate, valoarea totală a granturilor va constitui 11,46 mln lei, bani ce vor contribui la crearea sau menținerea a 285 locuri de muncă. 59 la sută din afacerile selectate pentru finanțare vor activa în mediul rural, iar pentru 6 companii contribuția proprie în valoare de 10% va fi acoperită de Organizația Internațională a Muncii, în cadrul Parteneriatului Local de Ocupare din raioanele Cantemir și Căușeni.
Circa jumătate dintre proiectele investiționale aprobate astăzi sunt din domeniul prestării serviciilor (servicii fotografice și cinematografice; servicii educaționale; contabilitate și consultanță; învățământ în domeniul sportiv; activități de producere și difuzare a programelor de televiziune; întreținerea și repararea autovehiculelor; servicii în domeniul de sănătate și asistență socială; întremare a sănătății în cadrul unei saline artificiale), alte 33 la sută își vor desfășura activitatea în industria prelucrătoare (fabricarea de mobilă, a jucăriilor din lemn; prelucrarea fructelor și legumelor; fabricarea articolelor de îmbrăcăminte și accesorii; industria alimentară/ fabricarea produselor de panificație, a pastelor și condimentelor; construcția acoperișurilor și sistemelor de scurgere; fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice; etc.), iar 16 la sută sunt din agricultură și zootehnie (creșterea legumelor în seră; apicultură; cultivarea plantelor aromatice, medicinale; fermă de porcine).
Programul "Femei în Afaceri", gestionat de ODIMM, susține femeile să obțină abilități manageriale prin dezvoltarea afacerilor, oferă acces la dezvoltare personală, la sfaturile unor mentori profesioniști și acordă finanțare nerambursabilă de până la 165 mii lei, care poate fi utilizată pentru achiziționarea articolelor de investiții și servicii de dezvoltare a afacerii.
Până în prezent, prin intermediul Programului, 1 100 femei au fost instruite în domeniul antreprenorial și ghidate în elaborarea proiectelor investiționale, iar 618 proiecte investiționale au fost finanțate în sumă cumulativă de 95,63 mln lei, care au efectuat investiții în economie de circa 150 mln lei și au facilitat crearea sau menținerea a peste 2 000 locuri de muncă. Programul este finanțat din bugetul de stat și suplinit din fondurile Uniunii Europene.
Foto: ODIMM