ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Germania: Numărul copiilor cu miopie ar putea creşte din cauza pandemiei de COVID-19

12:55 | 03.01.2022 Categorie: Externe

Berlin, 3 ian. /MOLDPRES/. Oftalmologii germani preconizează că numărul copiilor cu miopie va creşte ca urmare a pandemiei de coronavirus, relatează MOLDPRES cu referire la dpa și Agerpres.

Cu un timp liber limitat în aer liber şi mai mult timp impus acasă din cauza carantinei sau a închiderii şcolilor, oftalmologii se aşteaptă la o creştere a numărului copiilor care dezvoltă miopie.

"Este de aşteptat ca numărul copiilor cu miopie să crească în pandemie din cauza petrecerii excesive a timpului în faţa ecranelor telefoanelor mobile şi a tabletelor de la o distanţă redusă", a declarat purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Oftalmologilor (BVA), Ludger Wollring.

"Nu avem date în acest sens, însă studiile anterioare sugerează acest efect", a mai spus el.

Pentru a preveni miopia la copii, lumina zilei este un factor important, a spus Ludger Wollring. Chiar şi lumina slabă a zilei este mai bună decât lumina artificială, a subliniat sursa citată.

Foto: Agerpres

img22000025

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!