ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Statele Unite au autorizat boosterul pentru adolescenți

12:05 | 04.01.2022 Categorie: Externe

Washington, 4 ian. /MOLDPRES/. Agenția Medicamentului din SUA a autorizat recent boosterul Pfizer pentru adolescenții cu vârste între 12 și 15 ani. Autoritățile, de asemenea, au dat undă verde administrării celei de-a treia doze și la copiii imuno-deficienți cu vârste între 5 și 11 ani, relatează MOLDPRES cu referire la Digi24.

Concomitent cu aceste decizii, a fost scurtat intervalul de la vaccinarea completă primară până la booster de la șase la cinci luni. 

Washingtonul și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea  pentru numărul cazurilor de COVID în creștere din cauza variantei foarte contagioase Omicron. Oficialii americani din domeniul sănătății avertizează că spitalele ar putea fi copleșite.

Ultimele investigații demonstrează că dozele booster (doză de suprapel) sunt de ajutor în fața noii tulpini. Două injecții cu vaccinul ARN mesager au o eficacitate de 35% împotriva Omicron. Încă o doză crește protecția la 75%, arată datele din Africa de Sud și din Regatul Unit.

Foto: abcnews.go.com

img22000040

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!