ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Biroului politici de reintegrare

09:59 | 05.01.2022 Categorie: Comunicate

2248 de agenți economici din regiunea transnistreană sunt înregistrați conform cerințelor legislației în vigoare a Republicii Moldova, exportând 57,2% din volumul total de mărfuri în Uniunea Europeană

 Chişinău, 5 ian. /MOLDPRES/. Datele din Registrul de stat al persoanelor juridice și întreprinzătorilor individuali arată că până la 24.12.2021, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr.815/2005, erau înregistrați 2248 de agenți economici cu sediul amplasat în regiunea transnistreană, dintre care 1754 au fost luați la evidență provizorie și 494 în mod permanent. 

Reamintim că în lumina prevederilor Hotărârii Guvernului nr.815/2005, Agenția Servicii Publice (ASP) ține evidența agenților economici din regiune care efectuează operațiuni de export-import, prestează servicii de transport auto şi furnizează rețele şi/sau servicii de comunicații electronice, atribuindu-le codul IDNO şi înscriind provizoriu datele în registrele de profil, cu emiterea extraselor din Registrul de stat și eliberarea licențelor pentru genurile de activitate respective, fără achitarea taxei, cu posibilitatea primirii unei noi licențe la expirarea termenului de valabilitate a celei precedente. 

La fel, în lumina facilităților oferite de cadrul normativ în vigoare (hotărârile de Guvern nr.1001/2001, 792/2004, 960/2017 ș.a.), cu condiția rămânerii mărfurilor introduse pe teritoriul necontrolat de către organele constituționale, antreprenorii din regiune beneficiază de un șir de scutiri de plăți/ taxe ecologice, vamale și fiscale, efectuând activ operațiuni comerciale externe. 

Spațiul Uniunii Europene (UE) este cea mai solicitată destinație pentru exportul de mărfuri ale companiilor din regiune, înregistrate la ASP și cu acte permisive moldovenești, iar în anul 2021 această cotă a constituit 57,2 % (în creștere față de anul 2020 – 56,60%), și la fel cea mai mare parte din bunurile importate în regiune sunt originare din statele-membre ale UE (42 %). 

Agenții economici din raioanele de est ale țării, înregistrați permanent sau temporar la ASP și care desfășoară activitate comercială externă, solicită și obțin de la Camera de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova certificate de origine a mărfii (forma ,,C”, ,,A”, ,,CT-1” și ,,EUR.1”), cu respectarea prevederilor acordurilor Organizației Mondiale a Comerțului, angajamentelor internaționale asumate de Republica Moldova şi a legislației naționale în vigoare. 

Astfel, pe parcursul anului 2021, conform datelor furnizate de CCI, categoriilor de întreprinzători menționați supra le-au fost perfectate 2972 de certificate moldovenești de origine nepreferențială a mărfurilor (1684 în anul 2020). 

Totodată, conform evidențelor Serviciului Fiscal de Stat, la data de 15.12.2021, erau înregistrate în sistemele informaționale ale Republicii Moldova 39 de patente valabile ale cetățenilor domiciliați în localitățile din stânga Nistrului și mun. Bender, cele mai multe vizează sfera comerțului cu amănuntul (14), serviciile de frizerie și cosmetice (8) ș.a. 

Abordarea pozitivă și acordarea diverselor stimulente de atractivitate din partea Chișinăului în comun cu facilitățile oferite de UE au permis atragerea unui număr mai mare de agenți economici din regiune în câmpul legal al Republicii Moldova, care pe lângă aceasta beneficiază de multiple instruiri tematice, programe de asistență și evenimente informative (proprietate intelectuală, concurență, proceduri vamale, operatori de transport etc.) din partea autorităților competente ale Republicii Moldova și a partenerilor externi, fiind ajutați astfel să se încadreze în spațiul economic și comercial unic.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!