Președintele francez vrea să-i enerveze în continuare pe cei nevaccinați
11:51 | 05.01.2022 Categorie: Externe
Paris, 5 ian. /MOLDPRES/. Șeful statului francez Emmanuel Macron a declarat marţi, 4 ianuarie, că vrea să-i „enerveze" pe cei care nu sunt vaccinaţi, într-o remarcă tăioasă, care a stârnit reacţii dure din partea rivalilor din opoziţie, cu mai puţin de 4 luni înainte de următoarele alegeri prezidenţiale, relatează MOLDPRES cu referire la Digi24.
Macron a declarat pentru ziarul Le Parisien că „pe cei nevaccinaţi, chiar vrea să-i enerveze. Şi astfel, am s-o fac, până la sfârşit. Aceasta este strategia".
Guvernul de la Paris a instituit anul trecut un certificat verde care împiedică persoanele ce nu au un test PCR sau o dovadă a vaccinării să intre în restaurante, cafenele şi alte locuri. Guvernul vrea să îl transforme într-un certificat de vaccinare, ceea ce înseamnă că doar cei imunizaţi îl pot obţine.
„Nu îi voi trimite la închisoare, nu îi voi vaccina cu forţa. Aşa că trebuie să le spunem: de la 15 ianuarie, nu veţi mai putea merge la restaurant, nu veţi putea bea o cafea, nu veţi putea merge la teatru, la cinema...", a declarat președintele francez.
În același interviu detaliat, acordat la început de an, Emmanuel Macron, a mai spus că se gândeşte să candideze pentru un nou mandat în aprilie, dar nu şi-a anunţat explicit intenţia.
Foto: lci.fr