Franța a transformat pașaportul sanitar în cel de vaccinare
12:31 | 06.01.2022 Categorie: Externe
Paris, 6 ian. /MOLDPRES/. Adunarea Naţională a Franţei a adoptat joi, 6 ianuarie, la primele ore ale dimineţii, în prima lectură, proiectul de lege ce transformă paşaportul sanitar în paşaport de vaccinare, relatează MOLDPRES cu referire la Agerpres.
Textul legii a fost aprobat la orele 05:25 de către 214 parlamentari, de cei ai majorităţii, precum şi de o parte din partidul Republicanii (dreapta) şi din Partidul Socialist (stânga). Împotrivă au votat 93 de deputaţi, cei ai extremei stângi şi extremei drepte, precum şi 3 disidenţi din partidul majoritar de centru-dreapta. De asemenea, 27 de deputaţi s-au abţinut.
Inițiativa legislativă votată în prima lectură mai trebuie să fie examinată de Senatul dominat de dreapta, la începutul săptămânii viitoare, pentru a intra în vigoare pe 15 ianuarie, după cum doreşte guvernul, însă este de aşteptat ca acest lucru să fie amânat cu câteva zile.
Conform prevederilor legii, toate persoanele de peste 12 ani vor trebui să facă dovada vaccinării pentru a accede la activităţi recreative, la restaurante şi baruri, târguri şi transportul public interregional. Un test negativ nu va mai fi suficient, exceptând accesul către instituţiile şi serviciile de sănătate.
Deputaţii au majorat de la 12 la 16 ani vârsta de la care va fi necesar un paşaport de vaccinare pentru ieşirile cu şcoala sau activităţi extraşcolare.
În timpul dezbaterilor, ministrul Sănătăţii Olivier Veran a anunţat că miercuri au fost înregistrate în Franţa alte 335.000 de noi contaminări cu COVID-19, un record după cele 271.686 cu o zi înainte.
Foto: Reuters