ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Justiției

10:07 | 12.01.2022 Categorie: Comunicate

Chişinău, 12 ian. /MOLDPRES/. Mesajul de felicitare al ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, cu prilejul Zilei sistemului de probațiune 

Stimați angajați și colaboratori ai sistemului de probațiune, 

Ziua Sistemului de probaţiune este o ocazie deosebită pentru a Vă aduce cele mai sincere urări de bine şi prosperitate! Din numele echipei Ministerului Justiției, Vă mulțumesc pentru contribuția adusă la creșterea și dezvoltarea sistemului de probațiune din Republica Moldova. 

Misiunea Inspectoratului Național de Probațiune este una complexă și constă în edificare sistemului de probațiune din întreaga țară, promovarea beneficiilor pedepselor alternative detenției prin reducerea supra-aglomerării penitenciarelor, precum și reintegrarea în societate a persoanelor aflate în conflict cu legea. 

În cei 15 ani de activitate, Dumneavoastră ați reușit să consolidați sistemul de probațiune, să dezvoltați programe de angajare a foștilor deținuți în câmpul muncii, să preveniți săvârşirea de noi infracţiuni, să asigurați protecția victimelor violenței. 

La cea de-a 15-a aniversare, vă doresc fiți cât mai implicați și angajați în activitatea profesională pe care o desfășurați zi de zi, pentru ca împreună să reușim modernizarea sistemului de probațiune – un element indispensabil pentru înfăptuirea actului de justiție. 

Să aveți multă sănătate, împliniri personale, noi realizări profesionale și respect din partea cetățenilor.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!