Numărul persoanelor care se asigură în mod individual a crescut, a anunțat CNAM
11:04 | 12.01.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 12 ian. /MOLDPRES/. Peste șase mii de persoane au achitat, în primele zece zile ale acestui an, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă, în creştere cu aproximativ 600 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor CNAM, volumul mijloacelor financiare acumulate în perioada 1-10 ianuarie 2022 în fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală din achitarea primei în sumă fixă este de peste 11 milioane de lei, cu aproximativ un milion peste suma înregistrată în același interval de timp din 2021.
Mai mult de jumătate din numărul total de plătitori au beneficiat de reduceri în proporţie de 50 la sută din valoarea primei. Este vorba despre fondatorii de întreprindere individuală, deţinătorii de patentă, arendaşii, arendatorii, alte persoane care nu sunt angajate şi nici asigurate de Guvern, cetăţenii străini cu drept de şedere provizorie în Republica Moldova.
În condițiile pandemiei, se atestă și o creștere accentuată a numărului de persoane care aleg să achite asigurarea medicală prin intermediul Serviciului guvernamental de plăţi electronice MPay. Numărul celor care au plătit prima de asigurare prin MPay a depășit 4 500 de persoane, cu peste 1 500 mai mult faţă de perioada similară a anului trecut.
CNAM reamintește că în primele trei luni ale anului, persoanele obligate să se asigure în mod individual achită prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală cu reduceri de 50%, 60% şi 75% din valoarea acesteia.