ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Roberta Metsola a preluat preşedinţia interimară a PE; funeraliile lui David Sassoli vor avea loc vineri

11:34 | 12.01.2022 Categorie: Externe

Strasbourg, 12 ian. /MOLDPRES/. Prim-vicepreşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola (Grupul PPE), a preluat marţi preşedinţia interimară a legislativului UE, în urma decesului social-democratului David Sassoli, la vârsta de 65 de ani, survenit la primele ore ale nopţii de marți într-un spital italian, informează EFE, citată de Agerpres și MOLDPRES.

''Aşa cum prevede regulamentul de procedură, preşedinţia interimară este asigurată de prim-vicepreşedintele Parlamentului în zilele premergătoare alegerii unui nou preşedinte'', a precizat Parlamentul European într-un comunicat.

''Aşa cum era deja planificat înainte de decesul subit al preşedintelui Sassoli, alegerea preşedintelui pentru a doua jumătate a legislaturii va avea loc marţi 18 ianuarie, în timpul sesiunii plenare de la Strasbourg'', a adăugat instituţia.

Metsola, în vârstă de 42 de ani, era deja favorită pentru a-i succeda italianului la conducerea Parlamentului European, poziţie care va fi disputată cu eurodeputatul polonez Kosma Zlotowski (Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni) şi cu politiciana spaniolă Sira Rego (Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, GUE/NGL).

Susţinută de familia sa politică, cea mai numeroasă din Parlamentul European, şi, probabil, de alţi eurodeputaţi din diferite grupuri, Roberta Metsola are toate şansele să devină săptămâna viitoare prima femeie preşedinte al Parlamentului European din ultimii 20 de ani şi primul lider al unei instituţii europene care provine din Malta, cea mai mică ţară din UE.

La Roma, trupul neînsufleţit al lui David Sassoli va fi depus joi, 13 ianuarie, între orele 10:00 şi 18:00, în "Sala della Protomoteca" din Campidoglio, iar serviciul funerar va avea loc vineri, 14 ianuarie, la ora locală 12:00, în Bazilica Santa Maria degli Angeli.

Foto: EPA

img22000180

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!