Pe traseele din țară se circulă în condiții de iarnă
10:01 | 14.01.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 14 ian. /MOLDPRES/. În prezent accesibilitatea infrastructurii rutiere este asigurată în condiții de iarnă pe toată rețeaua de drumuri naționale, comunică MOLDPRES.
Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor, pe parcursul nopții de 14 ianuarie, lucrări de întreținere a drumurilor au avut loc în mai multe raioane. În zonele Nord și Centru s-au efectuat lucrări de patrulare și combatere a lunecușului.
În procesul tehnologic au fost antrenați 7 muncitori care au împrăștiat peste două tone de material antiderapant.
În context, Administrația de Stat a Drumurilor atenționează conducătorii auto să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere și să își doteze autovehiculele cu pneuri corespunzătoare. În cazul dificultăților în trafic, pentru a solicita intervenția drumarilor, șoferii pot suna la numerele: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.
Tot astăzi ASD a anunțat că va desfășura lucrări de salubrizare și defrișare a suprafețelor împădurite din zona de siguranță a drumurilor naționale. Arbuștii crescuți haotic de-a lungul drumurilor care provoacă formarea troienelor și fac dificilă evacuarea apelor pluviale vor fi tăiați. Lucrările vor fi executate prin intermediul SA „Drumuri” din teritoriu, fiind finanțate din mijloacele fondului rutier.
Foto: ASD