ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2 681 de cazuri noi

19:31 | 18.01.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 18 ian. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost efectuate 13 548 de teste, fiind confirmate 2 681 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. Din numărul de cazuri noi, 45 sunt asociate cu contact peste hotare. Astfel, până în ziua de astăzi, în țară s-au înregistrat 393 423 de cazuri de COVID-19, relatează MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, din cazurile noi, 178 sunt în rândul lucrătorilor medicali (42-medici, 82-asistenți medicali, 54-personal auxiliar).

În total, în instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 1 345 de persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 90 în stare extrem de gravă și trei pacienți sunt supuși ventilării mecanice.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate ale noului coronavirus se află 6 932 de persoane, iar 12 770 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Alți 529 de pacienți au fost vindecați. În total, 367 728 de bolnavi au fost tratați de COVID-19.

Totodată, ministerul a raportat alte 10 decese provocate de noul coronavirus, numărul morților ajungând la 10 462.

img22000357

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!