BNM a lansat concursul de design pentru monedele jubiliare
14:43 | 20.01.2022 Categorie: Economie
Chişinău, 20 ian. /MOLDPRES/. Banca Națională a Moldovei (BNM) a anunțat astăzi că a lansat concursul de design pentru monedele jubiliare și comemorative, emisia 2022, comunică MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, la concurs pot participa toți cetățenii care au atins vârsta de 18 ani, precum și persoanele juridice, care își pot expune viziunea grafică asupra viitoarelor monede. Vor fi acceptați numai participanții care vor prezenta proiecte de design pentru, cel puțin, două tematici.
Criteriile de bază pentru selectarea proiectelor prezentate se referă la originalitate, creativitate și coerența elementelor de design, astfel încât să fie posibilă executarea acestora pe suprafața monedelor.
Cerințele privind designul monedelor, condițiile de examinare și evaluare, modul de remunerare, precum și alte detalii sunt expuse în Procedura de elaborare a designului pentru monedele jubiliare și comemorative, emisia 2022.