Premierul Natalia Gavrilița a participat la adunarea generală a autorităților publice locale
13:47 | 01.02.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 1 feb. /MOLDPRES/. Prim-ministra Natalia Gavrilița a participat astăzi, alături de președinta țării, Maia Sandu, și speakerul Parlamentului, Igor Grosu, la reuniunea primarilor, organizată de Congresul Autorităților Locale din Republica Moldova, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
În cadrul evenimentului, au fost abordate problemele autorităților publice locale, fiind înaintate soluții pentru gestionarea acestora. Potrivit primarilor, printre cele mai mari impedimente din activitatea autorităților publice locale se numără: lipsa profesioniștilor în cadrul primăriilor și salariile personalului, lipsa unui mecanism de comunicare eficient, permanent și constructiv între toate structurile statului și autoritățile publice locale.
În discursul său, Natalia Gavrilița a declarat că Guvernul a întreprins mai multe măsuri pentru susținerea dezvoltării la nivel local. Astfel, a fost creat „Fondul de dezvoltare regională și locală", care pentru anul 2022 are o sumă de 770 milioane de lei inclusă în buget. Mai mult, în prima lună a acestui an, Cabinetul de miniștri a adoptat „Documentul Unic de Program 2022-2024", care conține 46 de proiecte de dezvoltare regională, finanțate din Fondul național pentru dezvoltare regională, cu un cost estimativ de 1,5 miliarde de lei.
„Începând cu acest an, încasările din taxa pentru folosirea drumurilor, peste 800 de milioane de lei, vor rămâne în bugetele locale. Tinerii și femeile antreprenoare beneficiază, în anul 2022, de subvenții în agricultură în mărime totală de 75 de milioane de lei, pentru a iniția proiecte agricole în mediul rural. În plus, șapte primării vor beneficia de granturi, în valoare totală de 2.915.533,00 euro, prin Inițiativa „Primarii pentru Creștere Economică. Și din cele 100 milioane de euro, ajutor nerambursabil din partea României, planificăm să alocăm resurse importante pentru dezvoltarea localităților", a menționat prim-ministra.
Șefa Executivului a mai spus că lucrul cu autoritățile publice locale presupune un efort continuu de creștere a autonomiei, a capacităților primăriilor, a gamei și calității serviciilor prestate populației.
„Eforturile pe care le întreprinde acum Guvernul pentru a îmbunătăți eficiența administrațiilor locale se pot grupa în trei direcții: creșterea autonomiei locale și a fondurilor gestionate de APL, digitalizarea serviciilor statului și transparența. Reforma administrației publice nu se înfăptuiește într-o zi și nu înseamnă că va rezolva imediat toate problemele primăriilor. Autoritățile publice locale vor trebui să se adapteze în permanență noilor cerințe ale comunităților, ale vremurilor și ale cetățenilor", a subliniat Natalia Gavrilița.
Foto: Guvern