Biden și Macron își vor coordona acțiunile în chestiunea amenințărilor de la granița ruso-ucraineană
09:49 | 03.02.2022 Categorie: Externe
Washington, 3 feb. /MOLDPRES/. Joe Biden, președinte al SUA şi omologul său francez, Emmanuel Macron, s-au angajat miercuri să-şi coordoneze răspunsul la prezenţa militară rusă la frontiera ucraineană, a anunţat Casa Albă, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.
Discuția, care a avut loc după ce Emmanuel Macron nu a exclus să viziteze Rusia pentru a găsi o soluţie diplomatică la criză, cei doi lideri "şi-au afirmat sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei", potrivit executivului american.
Șefii de stat american și francez au trecut, de asemenea, în revistă "coordonarea în curs la nivel atât diplomatic, cât şi al pregătirilor pentru a impune Rusiei măsuri economice rapide şi severe în cazul în care aceasta va invada mai mult Ucraina".
"Preşedintele Biden şi preşedintele Macron au convenit ca echipele lor să rămână în strâns contact, inclusiv în consultare cu aliaţii din NATO şi partenerii din UE, cu privire la abordarea noastră coordonată şi globală pentru gestionarea acestor probleme".
NATO a acuzat Moscova de faptul că la sfârşitul anului 2021 a repoziţionat zeci de mii de soldaţi la frontierele Ucrainei în vederea unei potenţiale invazii.
Kremlinul dezminte orice veleitate în acest sens, afirmând că doreşte doar să îşi garanteze securitatea.
Foto: france24.com