ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Oficiali UE au vizitat R. Moldova la doi ani de la includerea „Drumului Vinului” în Ruta Culturală Europeană

10:39 | 03.02.2022 Categorie: Economie

Chișinău, 3 feb. /MOLDPRES/. La doi ani de când traseele vinicole din „Drumul Vinului Moldovei” au fost incluse în Ruta Culturală Europeană a viței-de-vie și a vinului, „Iter Vitis”, parte din Programul Rutei Culturale a Consiliului Europei, itinerarele vinicole unice ale țării noastre au obținut un șir de distincții și aprecieri. Succesele înregistrate au determinat reprezentanții „Iter Vitis” și cei ai Consiliului Europei să efectueze o vizită în Republica Moldova, transmite MOLDPRES.

La invitația Asociației Naționale pentru Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM), Stefano Dominioni, directorul Institutului European al Rutelor Culturale, și Emanuela Panke, președinta federației „Iter Vitis”, au avut întrevederi cu ministrul Culturii, reprezentanți ai Oficiului Național al Viei și Vinului și vinificatori. Aceștia au vizitat un șir de trasee turistice din țară, pentru a valorifica potențialul cultural și a identifica noi oportunități de sporire a notorietății traseelor oenoturistice.

„Vinul Moldovei este un simbol al identității europene, erijat de o vastă cultură, un patrimoniu vitivinicol valoros cultivat de-a lungul secolelor. Mărturie sunt beciurile vechi, cultura populară a vinului, dar și soiurile autohtone care oferă calitate și recunoaștere internațională. Grație oportunității de descoperire a patrimoniului cultural, a gastronomiei, vieții rurale dar și a ospitalității moldovenilor, „Drumul Vinului” devine un produs competitiv, care va contribui la păstrarea biodiversității și a autenticității ofertei turistice, iar certificarea Consiliului Europei conferă excelență și ralierea la valorile fundamentale ale societății moderne”, a relevat Stefano Dominioni.

La rândul său, Emanuela Panke, președinta Federației „Iter Vitis”, a declarat că „Afilierea „Drumului Vinului” la rețeaua europeană de rute culturale este un succes al industriei oenoturistice din Moldova, care se bucură de notorietate. Patrimoniul milenar în vinificație, unicitatea galeriilor subterane și autenticitatea vinurilor constituie atuurile acestui produs turistic oferit de Moldova, pe care vom continua să-l promovăm turiștilor în căutare de noi descoperiri oenoturistice”.

În cadrul întrevederii desfășurate la Ministerul Culturii, oficialii au realizat un schimb de opinii privind participarea Republicii Moldova la inițiativele susținute de Consiliul Europei pe dimensiunile: cultură, patrimoniu și turism cultural. În acest context, s-a discutat oportunitatea Moldovei de a adera la Programul de rute culturale al Consiliului Europei.

Rețeaua pan-europeană de rute și experiențe turistice dedicate vinului – „Iter Vitis – Les Chemins de la Vigne” integrează patrimoniul vitivinicol din 18 state și are drept scop promovarea călătoriilor oeno-culturale, a valorilor globale, a diversității și a dialogului intercultural. 

„Drumul Vinului Moldovei” cuprinde şapte itinerare vinicole și gastronomice unice, 30 de vinării, crame, vinoteci, zeci de evenimente și experiențe cultural-turistice, istorice și gastronomice, are o lungime 1560 kilometri de circuite, care trec prin cele trei regiuni viticole cu Indicație Geografică Protejată, fiind marcat cu 450 de indicatoare rutiere turistice.

Foto: qubo.md

img22000792

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!