ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șefa statului a discutat cu Ambasadorul Federației Ruse în țara noastră

20:25 | 03.02.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 3 feb. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov. Oficialii au făcut un schimb de păreri despre cele mai importante subiecte de pe agenda bilaterală dintre cele două țări, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

În cadrul discuției au fost abordate probleme din domeniile energetic și economic. În același timp, șefa statului a apreciat progresul atins în negocierile pe acordul privind protecția socială a cetățenilor Republicii Moldova care trăiesc sau lucrează în Federația Rusă, menționând importanța semnării cât mai urgente a acestui document. La fel, Maia Sandu a salutat disponibilitatea părții ruse de a contribui la reconstrucția a două instituții de cultură din țara noastră.

Președinta Maia Sandu a reiterat interesul autorităților de la Chișinău de a avansa în dialogul pe subiectul distrugerii munițiilor stocate în depozitul de la Cobasna din stânga Nistrului. Iar în ceea ce privește contextul regional, ea și-a exprimat speranța că va fi identificată o soluție pașnică și că dialogul va conduce la de-escaladarea situației.

Foto: Președinție

img22000815

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!