ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Parlamentului s-a întâlnit cu Ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova

15:53 | 15.02.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 feb. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova, Katarina Fried. Oficialii au discutat despre cooperarea bilaterală și posibilitățile de intensificare a dialogului interparlamentar, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția generală comunicare și relații publice a Legislativului.

Igor Grosu și-a exprimat recunoștința pentru asistența tehnică și financiară acordată de partenerii suedezi în diverse domenii.

Președintele Parlamentului a remarcat suportul oferit Legislativului țării noastre pentru implementarea sistemului e-parlament, în special a sistemului electronic de vot. „Apreciem înalt această asistență, care ne-a ajutat să obținem votul electronic și, în așa mod, să creștem gradul de transparență în activitatea legislativă”, a declarat speakerul Igor Grosu.

Totodată, președintele Parlamentului a mulțumit poporului suedez pentru ajutorul oferit Republicii Moldova de-a lungul timpului.

„Exprim gratitudine pentru asistența tehnică și financiară acordată de către statul suedez pentru țara noastră, care include proiecte importante precum crearea primului Centru de Excelență în domeniul TIC „Tekwill” din Chișinău, centrul de excelență în IT „StartUp City” din Cahul, sistemul e-Parlament, domeniul medicinii și, nu în ultimul rând, ajutor pe perioada pandemiei. Totodată, am vrea să intensificăm cooperarea în domenii precum digitalizarea și proiecte de mediu”, a menționat speakerul.

În cadrul întrevederii s-a mai discutat despre situația din regiune, iar președintele Parlamentului a reiterat că Republica Moldova monitorizează îndeaproape și prioritatea zero pentru statul Republica Moldova este viaţa şi siguranţa cetăţenilor noştri.

De asemenea, oficialii au mai discutat despre vizita pe care planifică să o facă președintele Parlamentului, Igor Grosu, în Regatul Suediei, la invitația lansată de omologul său suedez, Andreas Norlén.

Foto: Parlament

img22001116

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!