SUA crede că Rusia a adus încă 7.000 de militari la granița cu Ucraina
10:42 | 17.02.2022 Categorie: Externe
Washington, 17 feb. /MOLDPRES/. Casa Albă a anunțat că Rusia şi-a crescut prezenţa militară la graniţa cu Ucraina cu până la „7.000 de soldaţi”, dintre care unii militari au sosit miercuri, 16 februarie, chiar dacă Moscova a anunţat o retragere parţială a forţelor sale, relatează MOLDPRES cu referire la Digi24.
„Ruşii au anunţat că îşi retrag trupele de la graniţa cu Ucraina. Acum ştim că este fals. De fapt, avem acum confirmat că în ultimele zile Rusia şi-a mărit prezenţa de-a lungul graniţei sale cu Ucraina cu până la 7.000 de soldaţi, dintre care unii au sosit astăzi (miercuri)”, a declarat presei un înalt oficial al Casei Albe, sub protecţia anonimatului.
„Moscova spune că vrea să găsească o soluţie diplomatică, dar acţiunile sale indică contrariul. Sperăm că va schimba direcţia înainte de a lansa un război catastrofal şi distructiv”, a mai subliniat demnitarul american.
Casa Albă nu exclude că Rusia ar putea să lanseze „oricând” o operaţiune care să servească drept pretext pentru a invada Ucraina. Această operaţiune-pretext ar putea lua diferite forme, de la o provocare în regiunea Donbas până la o falsă incursiune pe teritoriul Rusiei. Arătând că se aşteaptă la „mai multe ştiri false din partea presei de stat ruse în zilele următoare”, acesta şi-a exprimat speranţa că „lumea este pregătită”.
Ministerul Apărării din Rusia a anunțat că zece convoaie de soldaţi ruşi au părăsit joi Crimeea, după încheierea manevrelor. Nu se precizează unde anume au fost relocate respectivele convoaie.
Moscova a afirmat mai devreme săptămâna aceasta că unele dintre unităţile sale şi-au încheiat participarea la exerciții militare în zone adiacente Ucrainei şi se întorc la bazele lor.
Foto: cnn.com