ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Fabricarea și circulația alcoolului etilic va fi reglementată mai strict

17:07 | 17.02.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 17 feb. /MOLDPRES/. Deputații au aprobat astăzi în prima lectură modificări la cadrul normativ în domeniul fabricării și circulației produselor alcoolice, comunică MOLDPRES.

Astfel, una dintre principalele prevederi ale proiectului este introducerea unor noțiuni de bază, printre care ”băutură slab alcoolică” și ”băutură cu un conținut redus de alcool”. Autorii proiectului susțin că această modificare este necesară, întrucât, în prezent, aceste categorii de produse, care sunt consumate în special de tineri, nu sunt reglementate în legislația națională.

O altă modificare propusă este includerea obligativității de prezentare a declarației de fabricare și de circulație, care va conține date pentru fiecare categorie de produs despre stocul la începutul anului, producerea, comercializarea și stocul la finele anului. Aceste date vor fi folosite la elaborarea prognozelor de dezvoltare a sectoarelor.

Proiectul de lege mai prevede excluderea obligativității de aplicare a dopului cu dispersie la îmbutelierea băuturilor alcoolice tari.

Foto simbol

img22001191

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!