Maia Sandu a vorbit, la Conferința de la München, despre eforturile autorităților de combatere a corupției și oportunitățile de investiții în R. Moldova
19:52 | 18.02.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 18 feb. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, participă în aceste zile la Conferința pentru Securitate de la München, o platformă globală de discuții pe subiecte de securitate internațională, care întrunește șefi de stat și de guvern, lideri de opinie și antreprenori, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul prezidențial de presă.
Șefa statului a vorbit, în cadrul unui panel dedicat migrației și securității internaționale, despre efectele acestui fenomen pentru țara noastră și pentru regiune. „Până acum, corupția și proasta guvernare au alungat oamenii din Republica Moldova, slăbind statul și creând probleme de securitate. Aceste probleme pot fi depășite numai dacă guvernarea lucrează pentru cetățeni și caută soluții pentru a oferi un trai mai bun oamenilor din țară, iar celor plecați - șansa să revină acasă”, a declarat Președinta.
Tot astăzi, la München, șefa statului a discutat cu un grup de investitori străini, interesați de oportunitățile economice oferite de țara noastră, în cadrul unei mese rotunde găzduite de Forumul Angermayer pentru politici și inovații. „Le-am confirmat interlocutorilor mei că, după mai mulți ani de incertitudine, Moldova a revenit pe calea reformelor și este pregătită de investiții străine, care vor crea noi locuri de muncă și vor crește bunăstarea cetățenilor noștri. În același timp, guvernarea de la Chișinău vrea să devină parteneră de încredere pentru antreprenori, cu politici de încurajare și reguli simple și clare pentru mediul de afaceri”, a menționat Președinta Maia Sandu.
În cadrul Conferinței pentru Securitate de la München, Președintele Republicii Moldova a vorbit, în fața mai multor demnitari și experți europeni și internaționali, despre eforturile autorităților moldovenești de combatere a corupției, menționând că aceasta împiedică dezvoltarea noastră pe intern. Șefa statului s-a referit, în discursul său, și la așteptările pe care le are țara noastră de la partenerii externi în acest proces. „Ajutorul altor state și contribuția organizațiilor internaționale de combatere a spălării banilor și a crimei organizate ne va ajuta să pedepsim corupții din Moldova și să oprim scurgerea ilegală a averii statului spre alte jurisdicții”, a mai afirmat Președinta Maia Sandu.
Foto: Președinție