OSCE constată tot mai multe încălcări ale acordului de încetare a focului în Donbas
08:51 | 19.02.2022 Categorie: Externe
Kiev, 19 feb. /MOLDPRES/. Reprezentanții Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au anunţat sâmbătă că au observat o „creştere spectaculoasă” a încălcărilor acordului de încetare a focului în estul Ucrainei, unde separatiştii pro-ruşi şi forţele ucrainene se înfruntă din 2014, relatează MOLDPRES cu referire la G4Media.
Pe toată linia frontului se observă o intensificare semnificativă a acţiunilor armatei, a transmis OSCE într-un comunicat, adăugând că acum există la fel de multe incidente ca înainte de un acord semnat în iulie 2020 pentru a consolida încetarea focului.
Joi au fost raportate 222 de încălcări ale încetării focului pe linia de front din regiunea Doneţk, controlată de separatiştii pro-ruşi, inclusiv 135 de „explozii”, faţă de 189 miercuri şi 24 marţi.
În altă regiune separatist, Lugansk, organizaţia a constatat 648 de încălcări, inclusiv 519 „explozii”, faţă de 402 miercuri şi 129 marţi.
OSCE „face apel la părţi să respecte cu stricteţe toate angajamentele pe care le-au luat, să ia toate măsurile necesare pentru a reduce tensiunile şi să lucreze pentru o detensionare imediată în beneficiul civililor nevinovaţi de ambele părţi ale liniei frontului, care continuă să sufere din cauza acestui conflict”.
Rusia şi Statele Unite, a desfăşurat o misiune de observare OSCE în Ucraina în 2014, după anexarea Crimeei de către Moscova şi declanşarea conflictului dintre Kiev şi separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei. Acest conflict s-a soldat cu peste 14.000 de morţi.
Foto: promoteukraine.org