Recurs la istorie: 20 februarie
20:40 | 19.02.2022 Categorie: Societate
20 februarie 1547 - Eduard al VI-lea este încoronat rege al Angliei la Westminster Abbey.
20 februarie 1601 - Regina Elisabeta I-a a Angliei ordonă decapitarea contelui de Essex.
20 februarie 1611 - În tabăra de la Roman, Radu Șerban (fost domn și pretendent la domnia Munteniei) cu suportul lui Constantin Movilă (domn al Moldovei), încheie cu solii arhiducelui Mathias (rege al Ungariei) un tratat de cooperare cu trupele imperiale împotriva principelui Transilvaniei Gabriel Bathory.
20 februarie 1790 - A murit Iosif al II-lea, împărat al Sfântului Imperiu Romano-German.
20 februarie 1792 - Președintele SUA George Washington a semnat Postal Service Act, prin care a luat ființă Serviciul Poștal al Statelor Unite.
20 februarie 1798 - Mareșalul francez Louis Alexandre Berthier îl îndepărtează pe Papa Pius al VI-lea de la putere.
20 februarie 1810 - Patriotul tirolez, conducător al luptei împotriva lui Napoleon, Andreas Hofer, a fost executat. Este considerat eroul luptei de eliberare a Tirolului.
20 februarie 1816 - Bărbierul din Sevilla, de Gioachino Rossini, debutează la “Teatro Argentina“ cu un fiasco.
20 februarie 1849 - Împăratul Austriei, Franz Joseph I, a promulgat o Constituție prin care se recunoaște Transilvaniei o autonomie limitată (4 februarie – 4 martie 1849).
20 februarie 1878 - Papa Leon al XIII-lea își începe pontificatul.
20 februarie 1882 - A murit Moș Ion Roată, deputat în Adunarea ad–hoc a Moldovei, susținător înflăcărat al Unirii Principatelor Moldova și Valahia și al reformei agrare din Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești.
20 februarie 1907 - A murit Henri Moissan, chimist francez. A descoperit fluorul la data de 26 iunie 1886. Pentru această descoperire a primit Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1906.
20 februarie 1912 - S-a născut Pierre Boulle, remarcabil scriitor francez.
20 februarie 1938 - A debutat, la postul de radio București, Maria Tănase, cea care va deveni simbolul cântecului popular românesc.
20 februarie 1945 - S-a născut George Fitzgerald Smoot, ilustru fizician american.
20 februarie 1953 - S-a născut vestitul interpret de muzică populară din Republica Moldova, Mihai Ciobanu.
20 februarie 1962 - A fost lansată nava cosmică Mercury–Atlas 6, cu astronautul John Glenn, care realizează primul zbor american pe orbită.
20 februarie 1986 - A fost plasat pe orbită primul element al stației orbitale MIR.
20 februarie 1991 - S-a inaugurat oficial, la Praga, Secretariatul Permanent al CSCE (Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa – din decembrie 1994, OSCE).
20 februarie 2005 - Spania a devenit prima țară care a votat într-un referendum Constituția Uniunii Europene.
20 februarie 2011 – Primăvara Araba continuă cu proteste de amploare în Maroc.
20 februarie, anual - Ziua Mondială a Dreptății Sociale.