ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În ultima săptămână de iarnă, frigul revine în mare parte a țării

17:05 | 21.02.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 21 feb. /MOLDPRES/. Ultima săptămână de iarnă se arată nu prea generoasă la temperaturi primăvăratice, iar termometrele nu vor indica valori mai mari de 10-12 grade Celsius, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).

Potrivit meteorologilor, marţi, 22 februarie, se așteaptă să fie puţin mai cald, însă de miercuri, în ţară se prevăd 8-10 grade de căldură, la nord fiind tradiţional mai rece.

Tot mâine, în anumite zone din nordul şi sudul ţării, se prevăd precipitaţii sub formă de ploi slabe, în rest, în perioada de referinţă se prognozează cer variabil, periodic însorit.

În ultima săptămână de februarie revine şi gerul nocturn, termometrele indicând noaptea, izolat, până la 5 grade sub zero.

Conform SHS, aceste tendinţe meteorologice se vor menţine până luni, 28 februarie.

Foto: SHS 

img22001277

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!