ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În premieră, mai multe dispozitive medicale vor fi compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală

10:05 | 23.02.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 feb. /MOLDPRES/. Pacienții vor putea beneficia mai ușor de compensarea dispozitivelor medicale din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală. Guvernul a aprobat astăzi trei regulamente care vor permite facilitarea tratamentul în condiții de ambulatoriu al persoanelor înregistrate la medicul de familie, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Astfel, primele dispozitive medicale care vor fi compensate sunt: teste, lanțete pentru determinarea glicemiei; pungi colectoare pentru stome intestinale și urinare pentru pacienții care au suportat rezecții intestinale sau înlăturarea vezicii urinare și care au suferit intervenții chirurgicale pe colon; exoproteze mamare pentru femeile după extirparea glandei mamare.

Mai mult, aceste regulamente reprezintă un mecanism nou pentru sistemul medical din Republica Moldova și au drept scop sporirea accesului populației la dispozitive medicale de importanță majoră, dar și la medicamente cost-eficiente.

Noul mecanism de compensare va avea un impact favorabil pentru pacienții, care vor putea alege, de sine stătător, din varietatea de produse compensate în orice farmacie contractată de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM).

Dispozitivele medicale vor putea fi prescrise de medicul de familie, iar pacientul va putea beneficia de tipul dispozitivului medical dorit,  cel puțin o denumire de dispozitiv fiind acoperit în totalitate de asigurarea medicală obligatorie. 

Implementarea proiectelor este acoperită din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală, prevăzute de Legea nr. 207/2021 fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2022. În semestrul II al anului curent, începând cu luna aprilie, aceste dispozitive medicale vor fi disponibile în toate farmaciile contractate de CNAM.

Foto: Guvern

img22001329

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!