ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vremea se schimbă brusc: în ţară se așteaptă ninsori şi ger până la 8 grade

11:40 | 01.03.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunţat până la 4 martie Cod Galben de schimbare bruscă a vremii, transmite MOLDPRES.

Potrivit meteorologilor, pe 1-3 martie în partea de sud-est se prevăd precipitații sub formă de ninsoare și lapoviță (7-10 l/m2). Pe o mare parte a teritoriului se prevăd intensificări ale vântului nord-vestic în rafale de până la 15-18 m/s.

Totodată, în perioada de referință vremea se va răci, înregistrându-se până la 8 grade de ger noaptea şi  între minus 2 – plus 3 grade Celsius, ziua.

Conform SHS, dintre fenomenele meteorologice, cel mai mare pericol în luna martie îl prezintă vântul puternic şi ninsorile abundente. Acestea se semnalează în medie o dată în 6 ani. Sunt posibile, de asemenea, depuneri intensive de polei (în medie o dată în 20 ani) şi viscole puternice (în medie o dată în 40 ani).

Dezghețul solului până la adâncimea de 30 cm se semnalează, de obicei, în intervalul 10-17 martie, dezgheţul total - în intervalul 11-20 martie. Zvântarea solului până la consistenţă plastic moale se constată, în general, în perioada 18-28 martie, fiind un indice al termenelor optimale pentru începutul prelucrării solului în perioada premergătoare semănatului.

Foto: SHS

img22001547

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!