ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În comuna Bobeica, raionul Hâncești, vor avea loc alegeri locale noi

14:17 | 01.03.2022 Categorie: Politică

Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. Alegerile pentru consiliul local al comunei Bobeica, raionul Hâncești, vor avea loc după ridicarea stării de urgență, transmite MOLDPRES.

Comisia Electorală Centrală a luat act, în ședința de astăzi, de notificarea primarului comunei Bobeica, raionul Hâncești, privind întrunirea condițiilor pentru dizolvarea de drept a consiliului local.

Drept motiv pentru dizolvarea consiliului local și declanșarea unor noi alegeri a servit încălcarea prevederilor din Legea privind administrația publică locală - consiliul local din Bobeica nu s-a întrunit în ședințe timp de șase luni consecutiv și na adoptat nici o decizie.

Autoritatea electorală centrală a constatat existența circumstanțelor pentru organizarea alegerilor locale noi în această localitate. Decizia privind stabilirea datei scrutinului va fi luată de CEC după ridicarea stării de urgență sau după modificarea, de către Parlament, a hotărârii prin care a fost declarată starea de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Foto simbol

img22001558

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!