Pandemia de COVID-19 a provocat la nivel global peste 6 mln de decese
13:01 | 08.03.2022 Categorie: Externe
Washington, 8 mar. /MOLDPRES/. Pandemia de COVID-19 a lăsat în urmă peste 6 milioane de decese în întreaga lume, într-un moment în care se intră în al treilea an de criză sanitară, potrivit unui bilanţ independent realizat de Universitatea Johns Hopkins din SUA, relatează EFE, preluată de Agerpres și MOLDPRES.
Aceste cifre tragice coincid cu ridicarea restricţiilor în numeroase ţări din Europa Occidentală şi pe continentul american privind măştile sanitare şi limitele impuse călătoriilor internaţionale după apariţia variantei Omicron la sfârşitul anului 2021; în timp ce în alte părţi, ca în Asia şi Pacific, continuă să se înregistreze un număr ridicat de cazuri.
În total, s-au confirmat peste 450 de milioane de contagieri în lume cu noul coronavirus.
În ce priveşte ţările, SUA rămân cele mai afectate, cu aproape 950.000 de decese, urmate de Brazilia, cu peste 650.000 de decese şi de India, cu peste 500.000.
Deşi vaccinurile s-au dovedit eficiente împotriva cazurilor mai grave, încă persistă importante disparităţi globale.
În ţările cu venituri mici doar 7% din populaţie este vaccinată cu schema completă, iar în cazul celor cu venituri mari procentul este de peste 70% din populaţie, potrivit portalului Our World in Data.
La 31 decembrie 2019, autorităţile chineze au informat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) de apariţia unor cazuri de pneumonie gravă în oraşul Wuhan, iar OMS a informat statele membre despre aceste cazuri în primele zile ale lunii ianuarie.
O lună mai târziu, la 30 ianuarie 2020, OMS declara urgenţa internaţională pentru coronavirus, după detectarea primelor cazuri în alte ţări ale lumii, deşi nu a considerat-o criză sanitară şi a declarat pandemia de abia pe 11 martie.