Compozitorul Ion Macovei ar fi împlinit 75 de ani
07:46 | 10.03.2022 Categorie: Cultură
Chişinău, 10 mar. /MOLDPRES/. Compozitorul Ion Macovei, Maestru în Artă, laureat al Premiului de Stat, ar fi împlinit astăzi 75 de ani, notează MOLDPRES.
S-a născut în 1947, în satul Sărata-Răzeși, raionul Leova. În 1961-1965 a studiat la Școala de muzică din Slobozia, actualmente Colegiul de Muzică din Tiraspol. În 1966 a fost înmatriculat la Institutul de Arte ”Gavriil Musicescu” (actualmente – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice), la Facultatea Instrumente de Alamă, ca după doi ani, la îndemnul maestrului Eugen Doga, să se transfere la Facultatea de Teorie şi Compoziție, clasa profesorului Vasile Zagorski, pe care a absolvit-o în 1973.
În anii 1973-1974 a fost profesor la Colegiul de Muzică ”Ștefan Neaga”. În perioada 1974-1976 a făcut aspirantura la Conservatorul de Stat ”P. I. Ceaikovski” din Moscova. Reîntors la Chișinău, a activat timp de trei ani ca profesor la Institutul de Arte. A lucrat în calitate de consultant superior la Uniunea Compozitorilor din Moldova, apoi, timp de mai mulți ani, a fost liber profesionist.
A debutat cu piesa ”Amintiri” pentru pian și trompetă, scrisă la vârsta de 15 ani, pe care a semnat-o cu pseudonim. Prima piesă pe care a semnat-o cu numele său a fost ”Sonata pentru pian”. În 1985 a devenit membru al Uniunii Compozitorilor din Moldova. Pe tot parcursul carierei sale a compus simfonii, sonate, oratorii, dar şi multe piese instrumentale, muzică pentru cor, cântece pentru copii, muzică pentru teatru. În anul 1990 a fost distins cu Premiul de Stat pentru Oratoriul „Miorița”.
Compozitorul Ion Macovei s-a stins din viață după o boală grea la 6 iunie 2011.