ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Armata ucraineană afirmă că ofensiva rușilor încetinește

11:03 | 10.03.2022 Categorie: Externe

Kiev, 10 mar. /MOLDPRES/. Reprezentanți ai forțelor armate ucrainene au declarat joi, 10 martie, dimineaţa devreme, că încetineşte ofensiva Rusiei după două săptămâni de conflict, relatează MOLDPRES cu referire la Agerpres.

Într-un buletin anunțat de statul major ucrainean se arată că în unele zone operaţionale unităţile ruseşti şi-au pierdut puterea de luptă şi aduc rezerve.

Forţele ruse încă înconjoară Kievul şi de asemenea îşi întăresc unităţile în jurul localităţii Mikolaiv din sudul Ucrainei.

Sunt frecvente atacuri din oraşele din est Harkov şi Izium, precum şi din Sumî şi Oktîrka în nord-estul Ucrainei.

Negocieri la cel mai înalt nivel între cele două părţi de la începutul ofensivei ruse ar trebui să aibă loc joi în Turcia.

Miercuri, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnalat o dorinţă de a face compromisuri pe măsură ce forţele ruse îşi continuau înaintarea şi căile sigure convenite pentru evacuarea civililor au fost doar parţial implementate cu succes.

"În orice negociere, scopul meu este să pun capăt războiului cu Rusia. Şi sunt gata de asemenea să fac anumiţi paşi", a declarat Zelenski pentru ziarul german Bild.

"Se pot face compromisuri, dar ele nu trebuie să fie trădarea ţării mele", a spus Zelenski, adăugând că cealaltă parte ar trebui la fel să fie pregătită să facă compromisuri.

Președintele ucrainean a adăugat că nu vrea "să vorbească despre detalii" în mod public "încă", mai ales că nu a avut încă contact direct cu preşedintele rus Vladimir Putin. "Numai după discuţii directe între cei doi preşedinţi putem pune capăt acestui război", a notat el.

Foto: Reuters

img22001822

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!