Parlamentul a ratificat Acordul de grant dintre Moldova și Japonia privind extinderea cooperării economice
10:45 | 17.03.2022 Categorie: Economie
Chişinău, 17 mar. /MOLDPRES/. Parlamentul a ratificat astăzi Acordul de grant dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Japoniei privind extinderea cooperării economice, comunică MOLDPRES.
Potrivit documentului, Guvernul Japoniei va oferi Executivului moldovenesc un grant în valoare 15 milioane de euro pentru implementarea unui proiect privind îmbunătățirea echipamentelor de prevenire a incendiilor.
Mijloacele în cadrul Acordului vor fi utilizate pentru finanțarea achizițiilor de autoscări și a 19 autospeciale de intervenție la incendii și descarcerare, dar și pentru instruirea pompierilor și salvatorilor moldoveni.
Perioada de implementare a Acordului va fi de până la 30 aprilie 2027.
Foto simbol