ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

România va acorda 100 de milioane de euro Republicii Moldova

14:34 | 25.03.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 25 mar. /MOLDPRES/. Guvernul de la București a aprobat astăzi proiectul pentru ratificarea Acordului cu Republica Moldova privind ajutorul financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Executivului României, Dan Cărbunaru, comunică MOLDPRES cu referire la  AGERPRES.

Potrivit sursei citate, astăzi a fost aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea Programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova. Documentul a fost semnat la Chişinău la 11 februarie 2022, atunci când a avut loc şi şedinţa comună de guvern între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României.

Purtătorul de cuvânt al  Cabinetului de miniștri de la București a precizat că acest acord este "unul dintre principalele instrumente prin care România sprijină în mod concret eforturile Republicii Moldova de a se dezvolta durabil şi de avansa pe calea reformelor şi apropierii sale de UE".

Foto simbol

img22002290

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!