Peste 200 de infracțiuni au fost înregistrate în ultima săptămână în stânga Nistrului
09:23 | 28.03.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 28 mar. /MOLDPRES/. Un număr de 216 infracțiuni au fost înregistrate în ultima săptămână în stânga Nistrului, în 150 de cazuri suspecții fiind identificați, a anunțat departamentul de interne de la Tiraspol, comunică MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, în ultima săptămână s-au înregistrat 37 de cazuri de furt și șapte infracțiuni ce ţin de traficul de droguri. De asemenea, au fost reținute 11 persoane anunțate în căutare.
În cursul săptămânii trecute, pe traseele din stânga Nistrului, agenții de patrulare au întocmit 1 617 procese-verbale, dintre care 23 pentru condus în stare de ebrietate.
În aceeași perioadă, în regiune s-au înregistrat 13 incendii, iar 21 de persoane s-au ales cu amenzi pentru nerespectarea regulilor contra incendiilor.