Suedia anunță că nu mai exclude aderarea la NATO
09:20 | 31.03.2022 Categorie: Externe
Stockholm, 31 mar. /MOLDPRES/. Șefa guvernului suedez, Magdalena Andersson, a declarat că țara sa "nu exclude" o candidatură de aderare la NATO ca o consecinţă a invaziei ruse în Ucraina, după ce îşi exprimase până acum opțiunea de a vedea Suedia rămânând în afara alianţelor militare, transmite digi24.ro, preluat de MOLDPRES.
"Nu exclud în niciun fel aderarea la NATO", a afirmat ea într-un interviu acordat televiziunii publice SVT, citat de AFP. "Vreau ca noi să facem o analiză aprofundată a posibilităţilor pe care le avem în această situaţie, ameninţările şi riscurile asociate pentru a lua cea mai bună decizie pentru Suedia", a declarat lidera social-democrată.
Suedia nu este membră NATO şi este oficial nealiniată militar, chiar dacă ea este parteneră a Alianţei Nord-Atlantice şi a abandonat linia de neutralitate strictă după sfârşitul Războiului rece.
În ziua în care Rusia a invadat Ucraina în 24 februarie, Magdalena Andersson respinsese ideea aderării la NATO, afirmând că "într-o astfel de situaţie este crucial ca linia Suediei în politica sa de securitate să rămână neschimbată".
La 8 martie, ea intrase într-o polemică chiar, afirmând că o candidatură suedeză ar risca să "destabilizeze" securitatea în nordul Europei. Moscova este foarte ostilă intrării Suediei şi a Finlandei în Alianţa Nord-Atlantică.
În același timp, războiul din Ucraina a provocat un salt spectaculos în favoarea aderării, cu aproape 50% din populaţie pronunţându-se pentru alăturarea la NATO, potrivit mai multor sondaje apărute de la începutul lunii martie. Procentul celor care se opun a scăzut la 25-30%.
"Este un lucru la care se gândesc mulţi suedezi în acest moment şi eu mă gândesc la fel de mult", a explicat Andersson.
Problema se anunţă drept unul din marile subiecte ale campaniei pentru viitoarele alegeri legislative din 11 septembrie.
Conservatorul Ulf Kristersson, aflat în fruntea opoziţiei de dreapta, şi-a anunţat intenţia de a depune o candidatură la aderare dacă obţine o majoritate în parlament. Democraţii Suediei (SD), partid de extrema dreaptă, s-au declarat deschişi faţă de aderarea ţării la NATO.
Partidul social-democrat al Magdalenei Andersson s-a opus în trecut aderării la Alianţa Nord-Atlantică.
Însă dacă interesul Suediei este să nu mai rămână în afara alianţelor militare, în mod "natural" premierul va exercita presiuni pentru schimbarea liniei partidului său, a afirmat ea miercuri.
Războiul din Ucraina a suscitat de asemenea o importantă dezbatere asupra NATO în Finlanda vecină, unde o revizuire strategică este în curs în vederea unei posibile dezbateri naţionale.
Foto: see.news