ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În Finlanda majoritatea populației este în favoarea aderării la NATO

10:20 | 03.04.2022 Categorie: Externe

Helsinki, 3 apr. /MOLDPRES/. Președintele Finlandei, Sauli Niinisto, nu mai consideră oportună organizarea unui referendum sau a unui sondaj de opinie oficial pe tema aderării ţării sale la NATO, deoarece este deja clar că majoritatea populaţiei este pentru aderarea statului scandinav la alianţa nord-atlantică, relatează MOLDPRES cu referire la Digi24.

Șeful statului finlandez a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat postului public de radio Yle.

Până la sfârşitul anului trecut, finlandezii aveau o altă părere pe acest subiect, dar între timp lucrurile s-au schimbat, a mărturisit președintele Finlandei.

Niinisto a menționat că este important pentru Finlanda să se coordoneze cu Suedia în această chestiune şi ca cele două ţări să ajungă la aceeaşi concluzie.

Președenția finlandeză a discutat deja subiectul în mai multe rânduri cu premierul suedez Magdalena Andersson. Urmează şi alte discuţii pe această temă.

Anterior, Niinisto nu a adoptat o atitudine clară cu privire la chestiunea aderării Finlandei la NATO, notează dpa.

Sondajele de opinie recente arată că 62% dintre finlandezi sunt în favoarea aderării ţării lor la NATO.

Aceeaşi temă este dezbătută pe larg în Suedia. Acolo, totuşi, guvernul este în continuare împotriva aderării.

Suedia și Finlanda nu sunt ţări membre ale NATO, dar sunt parteneri apropiaţi ai alianţei militare.

Finlanda are o frontieră comună cu Rusia de 1.300 de kilometri, fiind ţara din UE cu cea mai lungă frontieră cu ţara agresoare din conflictul cu Ucraina.

Foto: presidentti.fi

img22002515

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!