57 de cadavre au fost descoperite într-o groapă comună în orașul Bucea de lângă Kiev
16:57 | 03.04.2022 Categorie: Externe
Kiev, 3 apr. /MOLDPRES/. Cadavrele a 57 de persoane au fost găsite într-o groapă comună la Bucea, oraş din regiunea Kiev unde forţele ucrainene au preluat din nou controlul în această săptămână şi unde au fost deja descoperite pe străzi numeroase trupuri neînsufleţite, a declarat duminică Serhii Kapliceni, şeful echipelor locale de salvare, arătând locul jurnaliştilor AFP, transmite AGERPRES și MOLDPRES.
Cele puţin zece cadavre erau vizibile, unele doar parţial îngropate, în spatele unei biserici din centrul acestei localităţi situate la nord-vest de capitala Ucrainei, precizează agenţia franceză de presă.
Mai multe cadavre erau în saci mortuari, în timp ce altele aveau haine civile.
"Aici, în acest mormânt lung, sunt îngropate 57 de persoane", a spus Kapliceni, care coordonează operaţiunea de recuperare a cadavrelor.
După descoperirea, cu o zi în urmă, a numeroase corpuri neînsufleţite în Bucea, ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a denunţat duminică un act "deliberat" al forţelor ruse.
Jurnaliştii AFP au văzut sâmbătă cadavrele a cel puţin 20 de bărbaţi, îmbrăcaţi în haine civile, pe o stradă din Bucea, localitatea recucerită în această săptămână de trupele ucrainene.
Unul dintre ei avea mâinile legate. Cadavrele erau împrăştiate pe câteva sute de metri.
Foto: telegram