ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Macron spune că Putin dialoghează în cel mai cinic mod

08:48 | 08.04.2022 Categorie: Externe

Paris, 8 apr. /MOLDPRES/. La propunerea lui Emmanuel Macron de a organiza o operaține umanitară la Mariupol, Putin a răspuns cu un refuz explicit. Preşedintele francez a vorbit joi despre un dialog "ingrat" şi "cinismul la ordinea zilei cu ocazia fiecărei discuţii" cu omologul său rus, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

"Acest rol de dialog cu preşedintele rus este ingrat, petrec ore întregi discutând. Cinismul este la ordinea zilei cu ocazia fiecărei discuţii, nu este niciodată ceva plăcut. Dar este datoria mea", a comunicat presei Macron.

Președintele Franței a adăugat că nu speră într-o "schimbare" în conflictul ruso-ucrainean înainte de "mijlocul lunii mai", ţinând să adauge, totodată, că dialogul "va fi fost util în pregătirea păcii de mâine".

Învinuirile preşedintelui Macron intervin într-un moment în care Moscova a taxat joi ca "absurde" declaraţiile purtătorului de cuvânt al guvernului francez, Gabriel Attal "cu privire la presupusa lipsă de aprobare a Rusiei pentru evacuarea civililor din Mariupol".

Potrivit lui Emmanuel Macron, "puterea rusă alege oamenii care ies pentru a-i duce în Rusia".

"Deci nu este o operaţiune umanitară. Franţa propune un coridor, cu Crucea Roşie Internaţională. Rusia îl refuză: asta o izolează diplomatic", a adăugat șeful statului francez.

"Atunci când Franţa propune o operaţiune umanitară la Mariupol şi există un refuz explicit din partea preşedintelui rus, cel puţin lucrurile sunt clare".

Forțele militare ruse şi aliaţii săi separatişti asediază Mariupol de săptămâni întregi şi se confruntă cu o rezistenţă ucraineană înverşunată.

Situaţia umanitară de acolo este catastrofală, potrivit ambelor părţi, iar oraşul este în mare parte în ruine. 

Foto: dw.com

img22002676

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!