COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 191 de cazuri noi
09:30 | 09.04.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 9 apr. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost efectuate 3 516 teste, fiind confirmate 191 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. Din numărul de cazuri noi, două sunt asociate cu contact peste hotare. Astfel, până astăzi, în țară s-au înregistrat 515 312 cazuri de COVID-19, relatează MOLDPRES.
Potrivit datelor Ministerului Sănătății, din numărul de cazuri noi, 3 sunt lucrători medicali: doi doctori și un angajat din rândul personalului auxiliar.
În instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 216 persoane confirmate cu COVID-19. În stare extrem de gravă sunt 40 de pacienți, dintre care șapte supuși ventilării mecanice.
În același timp, în tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate ale noului coronavirus sunt 1 148 de persoane, iar 1 702 se află sub supraveghere.
Alți 262 de pacienți au fost vindecați. În total, 501 654 de bolnavi au fost tratați de COVID-19.
Totodată, ministerul informează despre înregistrarea unui deces provocat de noul coronavirus, numărul morților ajungând la 11 461.