Primăria Chișinău a selectat zece inițiative depuse de locuitori pentru a obține finanțare
11:46 | 12.04.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 12 apr. /MOLDPRES/. Primăria municipiului Chișinău a selectat zece proiecte depuse de locuitorii capitalei pentru a fi finanțate. Doar proiectele care vor avea mai multă susținere on-line vor obține resurse bugetare, transmite MOLDPRES.
Majoritatea proiectelor selectate sunt inițiative de popularizare a activității autorității publice locale.
Proiectele depuse cu tematica privind amenajarea terenurilor de joacă, a terenurilor de sport, asfaltare drumuri, asfaltare trotuare, reabilitare curți de blocuri au fost respinse, deoarece aceste activități sunt realizate în prezent prin intermediul Programelor municipale de finanțare și implementate prin intermediul subdiviziunilor de profil.