ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ucrainenii l-au arestat pe Viktor Medvedciuk, un apropiat al preşedintelui Putin

08:21 | 13.04.2022 Categorie: Externe

Kiev, 13 apr. /MOLDPRES/. Deputatul şi omul de afaceri ucrainean Viktor Medvedciuk, un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, fugar după invazia rusă în Ucraina, a fost arestat în urma unei operaţiuni speciale, au anunţat marţi autorităţile ucrainene, transmite AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

Aflat în arest la domiciliu, Medvedciuk dispăruse la câteva zile după începerea invaziei ruse, pe 24 februarie.

"O operaţiune specială a fost realizată graţie SBU (servicii de securitate ucrainene). Bravo!", a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe canalul său Telegram.

Ulterior, SBU a confirmat arestarea, fără a oferi detalii."Poţi fi un politician pro-rus şi să lucrezi pentru statul agresor ani de zile. S-ar putea să fii un fugar. Poţi chiar să porţi o uniformă militară ucraineană pentru a te deghiza... Dar te va ajuta asta să scapi de pedeapsă? Deloc!", au comentat serviciile de securitate pe Telegram.

Mesajul este însoţit de o declaraţie a şefului SBU, Ivan Bakanov, care mulţumeşte subordonaţilor săi pentru că au îndeplinit cu succes "această misiune excepţională şi periculoasă".

Viktor Medvedciuk, în vârstă de 67 de ani, se afla în arest la domiciliu din mai 2021, după ce a fost acuzat de înaltă trădare şi tentativă de jefuire a resurselor naturale din Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014.

Pe 26 februarie, la două zile după începerea invaziei, poliţia ucraineană a constatat dispariţia sa în timpul unei vizite de monitorizare.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze arestarea acestuia pentru agenţiilor de presă ruse, spunând că "sunt o mulţime de falsuri care provin din Ucraina" şi a adăugat că "trebuie verificat mai întâi".

Viktor Medvedciuk, a 12-a avere în Ucraina în 2021 cu 620 de milioane de dolari conform revistei Forbes, este cunoscut pentru legăturile sale cu preşedintele Vladimir Putin, care este naşul uneia dintre fiicele sale.

El este fondatorul partidului pro-rus "Platforma de opoziţie-Pentru viaţă", care avea aproximativ treizeci de deputaţi în parlamentul ucrainean înainte de a fi interzis în martie, după invazia rusă. 

Preşedintele Volodimir Zelenski a propus marţi seară Moscovei pe Medvedciuk la schimb cu ucrainenii aflaţi în captivitate în Rusia.

"Propun Federaţiei Ruse să schimbăm acest bărbat cu băieţii şi fetele noastre care sunt în prezent în captivitate în Rusia. De aceea este important ca forţele noastre de ordine şi armata să ia în considerare şi această posibilitate", a spus preşedintele Zelenski într-o intervenţie video postată pe Telegram.

"Şi ca Medvedciuk să fie un exemplu pentru voi. Nu a scăpat nici fostul oligarh. Ca să nu mai vorbim de criminalii de o anvergură mai redusă din hinterlandul rus. Îi vom prinde pe toţi", a adăugat şeful statului ucrainean.

Foto: telegram

img22002798

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!