Au mai rămas 15 zile pentru depunerea Declarației privind impozitul pe venit
14:16 | 18.04.2022 Categorie: Economie
Chişinău, 18 apr. /MOLDPRES/. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) atenționează că au mai rămas 15 zile până la expirarea termenului limită de depunere de către persoanele fizice a Declarației cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) pentru anul 2021, transmite MOLDPRES.
Potrivit instituţiei, în contextul facilitării depunerii Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele fizice - cetățeni, până la data de 3 mai 2022, toate Direcțiile deservire fiscală din țară vor activa cu un regim special.
De asemenea, autoritatea fiscală pune la dispoziția cetățenilor o gamă largă de soluții pentru a depune Declarația CET18, care pot fi consultate pe pagina oficială a Fiscului.
Pentru informații suplimentare, contribuabilii pot accesa portalul www.sfs.md, studia Baza generalizată a practicii fiscale, se pot adresa la Direcția de deservire fiscală la care se deservesc sau pot apela Centrul unic de apel al Serviciului Fiscal de Stat la numărul 0-8000-1525 (apel gratuit).
Foto simbol