ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepreședintele raionului Cahul va ajunge pe banca acuzaților

17:13 | 20.04.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 20 apr. /MOLDPRES/. Ofițerii Direcției generale Sud a CNA și procurorii anticorupție l-au recunoscut astăzi în calitate de bănuit pe vicepreședintele raionului Cahul în dosarul licitațiilor trucate, în urma cărora bugetul local ar fi fost prejudiciat cu un milion de lei, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor CNA, funcționarul este cercetat penal pentru abuz în serviciu, comis în interesul unei întreprinderi, care ar fi câștigat una din licitații prin eludarea legislației. În prezent, bănuitul este urmărit penal în stare de libertate.

La finele lunii trecute, nouă persoane din Cahul au fost reținute în cadrul mai multor cauze de corupere pasivă, activă și abuz de serviciu. Printre cei reținuți s-au numărat președintele raionului Cahul, primarul comunei Moscovei, șeful și un angajat al direcției Construcții din cadrul Consiliului raional, un specialist al direcției Achiziții publice, dar și patru reprezentanți ai unor agenți economici. Aceștia sunt învinuiți că ar fi prejudiciat bugetul raional cu peste 1 milion de lei, în urma unor achiziții trucate.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!