Comunicat de presă al Comisiei Naționale a Pieței Financiare
08:05 | 21.04.2022 Categorie: Comunicate
Decizii ale Consiliului de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare
Chişinău, 21 apr. /MOLDPRES/. În cadrul ședinței ordinare din 19 aprilie 2022, Consiliul de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), potrivit misiunii și atribuțiilor conferite de legea-cadru, a aprobat decizii aferente pieței financiare nebancare:
I. Reglementare
* Operarea modificărilor la Regulamentul privind circulația valorilor mobiliare pe piața de capital, aprobat prin Hotărârea CNPF nr. 14/5/2016, care completează actul normativ cu derogări de la pct. 44¹ ce specifică modul de formare a prețului minim de vânzare a acțiunilor deținute de persoanele juridice, pentru cazurile neacoperite. Documentul a fost supus consultărilor cu autoritățile publice, precum și cu instituțiile și părțile interesate (societățile de registru, societățile de investiții);
* Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, care are drept scop armonizarea legislației sectoriale aplicate pe piața de capital cu prevederile Directivei UE nr. 2017/828, prin operarea modificărilor în Legea nr. 1134/1997 privind societățile pe acțiuni, Legea nr. 171/2012 privind piața de capital și Legea nr.202/2017 privind activitatea băncilor, ce vizează cele mai esențiale reglementări statuate în Directiva UE nr. 2017/828 și care nu se regăsesc în legislația națională, de rând cu o serie de amendamente, care au drept scop eliminarea carențelor și ambiguităților legislative apărute la aplicarea în practică a Legii nr. 1134/1997.
II. Autorizare
* Avizarea înregistrării de stat a statutului AEÎ „RURAL-FINANȚE” în redacție nouă (aprobat de adunarea generală repetată a membrilor, ținută prin corespondență pe 20.03.2022);
* Aprobarea în calitate de entitate de audit a ICS „KPMG Moldova” SRL și a membrilor echipei acesteia în scopul efectuării misiunilor de audit obligatoriu pentru perioada de gestiune aferentă anului 2022 în cadrul ÎM CA „GRAWE CARAT ASIGURĂRI” SA pentru efectuarea auditului situațiilor financiare, precum și pentru efectuarea auditului în scop de supraveghere în partea ce ține de adecvarea și implementarea politicilor și procedurilor interne în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului, precum și analizarea efectuării tranzacțiilor;
* Schimbarea statutului „TOPASIG” SRL din Agent de Asigurare în Broker de Asigurare-Reasigurare cu eliberarea licenței pentru dreptul de a desfășura activitate de intermediere în asigurări și/sau reasigurări, pe termen nelimitat. Totodată, a fost aprobată desemnarea dlui Milan Bogdanovic în calitate de administrator al BAR „TOPASIG” SRL și a dlui Dmitri Bîcov în calitate de contabil-șef al entității;
* Înregistrarea în Registrul emitenților de valori mobiliare a rezultatelor emisiunii de obligațiuni municipale a Primăriei mun. Chișinău, în sumă de 65 000 000 lei, divizată în 65 000 obligațiuni nominative de clasă I, cu valoarea nominală de 1000 lei per obligațiune, cu termen de circulație de 7 ani, cu rata dobânzii flotantă (determinată ca rată medie ponderată, calculată pentru valorile mobiliare de stat cu maturitatea de 364 zile, pe o perioadă de 6 luni care preced plata cuponului, plus o marjă fixă de 1,1 la sută), achitată semestrial;
* Înregistrarea în Registrul emitenților de valori mobiliare conform dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare de acțiuni ale SA „VIORICA-COSMETIC”, în sumă de 41 245 336 lei în număr de 3 749 576 acțiuni ordinare nominative cu valoarea nominală de 11 lei fiecare, din contul convertirii datoriilor creditoriale;
* Radierea din Registrul emitenților de valori mobiliare, în rezultatul reorganizării prin transformare în societate cu răspundere limitată, a valorilor mobiliare emise anterior de societățile pe acțiuni:
- „PIVNIȚELE DIN BRĂNEȘTI”, în număr de 99 074 acțiuni ordinare nominative;
- „TORENT-ELSA”, în număr de 20 000 acțiuni ordinare nominative;
- „MAPASAUTO”, în număr de 79 490 acțiuni ordinare nominative;
- „PRESUDOR”, în număr de 1 251 516 acțiuni ordinare nominative;
- „ROMALINA”, în număr de 184 acțiuni ordinare nominative.
III. Supraveghere
* Prescrierea și avertizarea administratorilor AEÎ „CIRCULAR-FIN” să întreprindă, în termen de două luni, măsurile de rigoare în vederea modificării categoriei de licență din B în A, cu prezentarea documentelor aferente în acest sens;
* Dispunerea controlului complex privind respectarea de către AEI ,,CRUGLIC” a cadrului normativ aferent activității asociațiilor de economii și împrumut, pentru perioada de activitate 01.04.2019-31.03.2022;
* Aprobarea planului de redresare financiară a SAR ,,MOLDCARGO” SA, cu executarea măsurilor stabilite de către companie până la 30.09.2022, care sunt de natură să amelioreze situația financiară și vor determina atingerea nivelului reglementat al ratei de solvabilitate. Toate polițele emise de ,,MOLDCARGO” SA sunt și rămân valabile de la momentul emiterii până la expirare, iar societatea poate să emită în continuare polițe;
* CNPF a decis suspendarea plății contribuției anuale pentru perioada de gestiune 2021 în Fondul de compensare a investitorilor, având în vedere că la situația din 31.12.2021, Fondul respectiv are acumulate mijloace care asigură plata compensației în limita plafonului minim de compensare.