Vicepremierul Nicu Popescu a avut o întrevedere cu reprezentanți ai OSCE
18:09 | 21.04.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 21 apr. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, i-a primit astăzi pe Margareta Cederfeld, președinta Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa și Valiant Richey, reprezentantul special al OSCE, coordonator pentru combaterea traficului de ființe umane, care efectuează o vizită de lucru în țara noastră, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE.
În cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre criza umanitară generată de situația de insecuritate regională ca urmare a războiului din Ucraina, inclusiv angajamentul ferm al țării noastre în asigurarea protecției refugiaților.
„Vulnerabilitatea femeilor şi copiilor ce fug de război ar putea fi exploatată şi e datoria guvernului şi a organizaţiilor internaţionale de profil să prevenim acest lucru şi să intensificăm eforturile de combatere şi prevenire a traficului de fiinţe umane. Am detailat acțiunile pe care le întreprinde guvernul pentru a oferi condiții demne refugiaților ucraineni, care sunt găzduiți într-un număr mare inclusiv în casele cetățenilor noștri”, a menționat vicepremierul Nicu Popescu.
Reprezentanții OSCE și-au exprimat aprecierea pentru coeziunea, solidaritatea și capacitatea cetățenilor și a autorităților de a gestiona criza umanitară. În context, părțile au convenit să consolideze cooperarea internațională pe dimensiunea combaterii traficului de ființe umane, iar ministrul Nicu Popescu a mulțumit pentru suportul OSCE în mobilizarea asistenței umanitare.
Totodată, șeful diplomației de la Chișinău a subliniat că Republica Moldova continuă implementarea Strategiei naționale de prevenire și combatere a traficului de ființe umane în perioada 2018 – 2023 care este importantă și în contextul depunerii cererii de aderare la Uniunea Europeană, vizând racordarea la standardele UE în domeniu.