ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Producătorul german Rheinmetall oferă Ucrainei 88 de tancuri de luptă uzate

07:31 | 26.04.2022 Categorie: Externe

Berlin, 26 apr. /MOLDPRES/. Producătorul german de arme Rheinmetall s-a oferit să vândă Ucrainei 88 de tancuri de luptă Leopard uzate, potrivit unor documente obţinute de dpa, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

Se pare că oferta include şi pregătirea militarilor pentru utilizarea lor în Germania, pregătire pentru reparaţii, instrumente, piese de schimb, o bază de service şi muniţie.

Cotidianul conservator Die Welt a fost primul care a informat despre această potenţială vânzare. Potrivit ziarului, aprobarea pentru livrare a fost solicitată săptămâna trecută la ministerul economiei.

Guvernul german a primit, de asemenea, o altă cerere din partea Rheinmetall pentru a i se permite să livreze Ucrainei 100 de vehicule blindate Marder. Purtătorul de cuvânt al guvernului, Steffen Hebestreit, a declarat luni că o decizie va fi luată în curând.

Compania de armament Krauss-Maffei Wegmann (KMW), mai informează Die Welt, doreşte să livreze şi 100 de obuziere autopropulsate. Ţările de Jos vor, de asemenea, să livreze aceste piese de artilerie grea, care pot lovi ţinte la o distanţă de 40 de kilometri.

Până acum, guvernul federal a promis doar asistenţă pentru instruire şi muniţie pentru aceste obuziere.

Livrarea directă de tancuri către Ucraina este un subiect controversat în coaliţia tripartită a cancelarului Olaf Scholz.

Chestiunea unei aprovizionări directe de către industria germană este în prezent exclusă deoarece tancurile produse nu pot fi utilizate direct, a declarat luni liderul SPD, Saskia Esken. Soldaţii ucraineni nu sunt familiarizaţi cu sistemele de arme, a explicat ea. Este necesar un proces de instruire pentru ca acestea să devină operaţionale. Tancurile necesită, de asemenea, piese de schimb şi experţi care să ajute la reparaţii, a adăugat Esken.

Foto: militaryanalizer.com

img22003164

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!