ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Chișinău a avut loc Târgul meșterilor populari

09:42 | 09.05.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 9 mai. /MOLDPRES/. Peste 30 de meșteri populari din întreaga țară au participat sâmbătă și duminică la Târgul Meșterilor Populari, care a avut loc în capitală, informează MOLDPRES.

Evenimentul a fost organizat de către Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, în parteneriat cu Primăria Chișinău și Mitropolia Moldovei.

Solicitată de agenție, Diana Dicusarî, directorul Centrului sus-numit, a menționat că manifestarea a avut drept scop promovarea și valorificarea meșteșugurilor tradiționale.

Cei peste 30 de meșteri populari au fost apreciați cu diplome de merit din partea organizatorilor și s-au bucurat de prezența numeroșilor vizitatori, care nu numai au admirat, dar și au achiziționat obiectele expuse la târg. Prezente la eveniment, Angela Cutasevici, viceprimar al capitalei și Diana Dicusarî, director general al CNCPPCI, au remarcat importanța păstrării patrimoniului național și au mulțumit personal meșterilor populari pentru munca și dedicația cu care păstrează meșteșugurile tradiționale moștenite de la strămoși. 

img22003472

img22003472

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!