Cetățenii din localitățile unde vor avea loc alegeri locale noi pot solicita votarea la locul aflării
12:54 | 16.05.2022 Categorie: Politică
Chişinău, 16 mai. /MOLDPRES/. Cetățenii din localitățile unde vor avea loc alegeri locale noi, pot solicita votarea la locul aflării, cu urna mobilă. Este vorba de persoanele care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu se pot prezenta în ziua alegerilor în localul secției de votare, relatează MOLDPRES.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale, solicitările pot fi prezentate începând cu două săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 18.00 a zilei precedente votării. În ziua alegerilor, cererile pot fi depuse până la ora 15.00, dacă se prezintă și un certificat medical.
Cetățenii care nu pot să depună personal la biroul electoral al secției de votare cererea privind votarea la locul aflării au dreptul să o facă prin intermediul unui membru al familiei sale sau să solicite pentru aceasta ajutorul asistentului social din cadrul primăriei. Cererile privind votarea la locul aflării din partea persoanelor cu dizabilități de vedere pot fi făcute inclusiv în formă verbală.
În ziua alegerilor, președintele biroului electoral al secției de votare va desemna cel puțin doi membri ai biroului care se vor deplasa cu o urnă de vot mobilă și cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze.
Pe 29 mai curent, vor avea loc alegeri locale noi în 10 localități din țară.
Foto simbol