ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul a operat noi remanieri de cadre

13:34 | 18.05.2022 Categorie: Politică

Chişinău, 18 mai. /MOLDPRES/. Membrii Cabinetului de miniștri, reuniți astăzi în ședință, au acceptat numirea a patru ambasadori noi, transmite MOLDPRES.

Conform deciziei Executivului, este vorba de Viorel Ursu, aprobat în calitate de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii. De asemenea, candidatura lui Viorel Cibotaru a fost desemnată pentru funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Belgiei.

Membrii Guvernului au avizat și desemnarea lui Andrei Popov în calitate de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Elenă. Totodată, candidatura Mihaelei Mocanu a fost aprobată în calitate de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Austria, reprezentant al ţării noastre la OSCE şi ONU.

În conformitate cu prevederile Legii cu privire la serviciul diplomatic, Ambasadorii Extraordinari și Plenipotențiari sunt numiți și rechemați din funcție de către președintele Republicii Moldova, la propunerea Guvernului. Propunerile de numire a ambasadorilor sunt înaintate Guvernului de către ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, cu consultarea Comisiei politică externă și integrare europeană a Parlamentului.

Foto simbol

img22003699

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!